Memoria gustului de vară

E diferit pentru fiecare dintre noi. Pentru mulți poate nu e doar unul singur, însă cert e că trezește în noi amintiri la care ne întoarcem mereu. E gustul care ne amintește de alte veri, alte vremuri, gustul pe care îl căutăm peste tot și care ne duce mai aproape de oamenii cu care l-am împărtășit prima oară.

Pornim împreună la drum, pe urmele memoriei gustului de vară, și vizităm prieteni și rețete care se întâlnesc într-un punct comun: plăcerea de a ne strânge cu toții în jurul focului și de a găti cât mai aproape de natură. Unde avem foc, sfârâie întotdeauna și o bucată de carne aleasă cu grijă, de la Hanul Boieresc, pregătită cu gândul la aromele de altădată. Lemnele se încing, fumul se ridică și odată cu el promisiunea că ne vom revedea de fiecare dată cu aceeași poftă de povești și mâncare gustoasă.